Jucării educaționale
Tuesday, May 15th, 2012Jucăriile educaționale sau educative sunt folosite ca mijloc de educație mai ales a copiilor de vârste mici, școlari și preșcolari, ajutându-i să-și dezvolte abilitățile intelectuale, creative, logice, lingvistice, emoționale și psihice.
Dezvoltarea copilului
Jucăria îl amuză, îl bucură pe copil, dar în același timp îl educă și îl dezvoltă. Obiect al distracției, jucăria servește scopurilor educației intelectuale, morale, fizice și estetice a copilului și îi stimulează inițiativa creatoare. Prin joc noțiunile se percep și se fixează mai ușor, sarcinile îi captivează din prima și îi face curioși, fără să-i plictisească. Copii nu-și asumă responsabilități, ci doar urmăresc plăcerea, reușind ușor să empatizeze cu rolurile pe care le presupune joaca. Dacă unele jucării îl inițiază pe copil în varietatea mișcărilor, îl antrenează și ajută la dezvoltarea intregului organism (exemplu: mingea, coarda, popicele), altele îi lărgesc orizontul sau îi lărgesc experiența de viață (reprezentarea animalelor, mijloacele de transport), ori îl familiarizează, într-o formă atrăgătoare, cu legile fizicii, tehnicii, științelor (jucăria tehnică și științifică).
Cu ajutorul jucăriilor educative, de la vârste foarte fragede, copilului i se lărgește orizontul cunoașterii, i se dezvoltă gândirea, memoria, imaginația, atenția, și nu în ultimul rând, educația spiritului de sine.
Eduard Claparede – pedagog elvețian (1873-1940) – spune că jucăriile educative sunt „un înlocuitor al activităților sociale, ele pregătesc viitorul, satisfăcând nevoile prezente”. Claparede, alături de Decroly și Dewey, au pus, de altfel, bazele școlii active ale secolului al XX-lea, unde rolul cel mai important îl au activitățile-joc. Jocul educativ la Decroly este definit ca „viața care să-l pregătească pentru viață.”
Sursa: Wikipedia